Trebuie fotografiat înainte să piară – dar nu e totuna cum

Conversație cu fotograful Péter Peti

În ultima vreme se aude des termenul digitizare, dar ce înseamnă exact?

Este o greșeală frecventă să se identifice fotografierea unui obiect de patrimoniu cu digitizarea. Dacă un muzeu sau o colecție realizează o fotografie a unui obiect de patrimoniu, aceasta se face de obicei cu un scop concret, de exemplu pentru promovarea unei expoziții sau pentru web. Dar, din păcate, adesea se crede că astfel s-a bifat și digitizarea. Numai că putem numi digitizare acea realizare de capturi care se face cu cea mai bună tehnologie disponibilă în epoca respectivă și cu cea mai mare atenție posibilă, în scopuri de arhivare și de cercetare.

Putem vorbi despre digitizare atunci când, în urma ei, obiectul de patrimoniu poate fi cercetat vizual. Prin obiect de patrimoniu înțeleg deopotrivă picturi, sculpturi, textile, clădiri... sau chiar un purice din colecția de insecte. Orice lucru pe care cultura noastră actuală îl consideră o valoare. Digitizarea asigură și prezervarea acestor valori, întrucât starea înregistrată digital se păstrează chiar dacă, să zicem, pictura originală arde într-un incendiu.

Cât de mult arată din obiectul de patrimoniu o fotografie cu adevărat de bună calitate?

Odată am digitizat o tapiserie brodată. În imagine se pot observa atât țesătura materialului, cât și tehnica broderiei. Mai mult, când am examinat apoi imaginea cu atenție, am găsit pe țesătură și un sac cu ouă de păianjen – specia de păianjen ar putea fi identificată, atât de bine se vede. Cea mai modernă tehnologie permite astăzi o asemenea rezoluție și un asemenea nivel de detaliu, încât obținem informații exacte despre starea concretă a materialului, de exemplu dacă este afectat de mucegai sau a fost atacat de dăunători. Cine știe, după trecerea multor ani, pentru ce cercetări vor fi valoroase aceste informații? Dar ele pot fi folosite deja în prezent, în scopuri de restaurare.

Acesta este marele avantaj suplimentar al digitizării bazate pe captarea imaginii: de exemplu, atunci când fotografiem o carte, nu păstrăm doar conținutul cărții, adică textul, ci ne rămân informații și despre materialul pe care a fost tipărită și despre tehnica cu care a fost tipărită. Astfel, mai târziu, cartea respectivă nu va interesa doar istoricii și lingviștii, ci – datorită structurii fibrelor hârtiei – și specialiștii în tehnica tipăririi și în industria hârtiei, sau chiar biologii.

Totuși, trebuie păstrat și obiectul de patrimoniu însuși, chiar și numai pentru a putea fi cercetat din punct de vedere chimic și fizic.

Da, iar digitizarea are un rol important și în această păstrare. Căci, dacă creăm un fond digital de calitate adecvată cercetării, originalul va trebui luat în mână mult mai rar după aceea. Utilizarea zilnică pune în pericol obiectul de patrimoniu, documentele vechi, cărțile. În bibliotecile universitare este frecvent cazul că din vechile note de curs și desene au doar unul sau două exemplare. Dar, pentru că acestea fac parte din materia de studiu, sunt răsfoite des și se deteriorează rapid. Digitizarea ar rezolva imediat acest lucru, iar cei care învață ar avea acces mai ușor la cartea respectivă.

În plus, în cursul digitizării, părțile deja decolorate pot fi intensificate, iar problemele de vizibilitate pot fi corectate, adică informația va putea fi receptată mai ușor. Mai mult, în scopuri de cercetare se pot face vizibile adesea chiar și părți care au fost rescrise, razate sau care s-au estompat – uneori chiar și în capturi realizate în spectru normal.

Ce alte tehnologii mai sunt disponibile în afară de fotografierea de calitate excepțională?

Prin digitizare se înțelege, de regulă, realizarea de capturi în domeniul vizibil și prelucrarea lor – iar prelucrarea este esențială. Căci imaginile realizate pot fi folosite și îmbogățite cu informații în foarte multe feluri. Astăzi există deja biblioteci electronice în care se poate căuta pe bază de text atât în textul integral al documentelor, cât și în metadatele aferente. La fișierele de imagine se pot asocia informațiile disponibile. De exemplu, dacă pentru un desen au fost deja elaborate studii sau există trimiteri la el, toate acestea pot fi legate între ele în spațiul digital.

Sau, de exemplu, se poate crea un material virtual cu efect spațial, ca să putem privi obiectele de patrimoniu și din unghiuri din care nu le-am mai văzut niciodată. Realizarea capturilor 3D necesită timp și tehnologie adecvată, dar ele oferă o experiență nemaivăzută. Iar, ca să menționez și un mod de utilizare cât se poate de concret: obiectele spațiale digitizate, de exemplu piesele sculptate, pot fi reproduse cu o imprimantă 3D sau prin frezare CNC.

Cum se realizează capturile spațiale?

Tehnologia de azi este capabilă să redea spațiul pe baza fotografiilor. Sunt necesare doar puncte de referință, iar obiectul trebuie fotografiat din mai multe unghiuri. Apoi, cu ajutorul unor algoritmi complecși, se pot determina dimensiunile obiectului și structura suprafeței sale. Înainte, acest lucru era posibil doar cu laser; astăzi se poate și cu aparate foto și, în plus, astfel se văd și detaliile și culorile de pe suprafața obiectului. Nu demult am realizat o captură 3D a unei sculpturi din sticlă. Ea a înfățișat obiectul dintr-o perspectivă atât de fascinant de nouă, încât, în cele din urmă, captura 3D a fost expusă și ea, lângă sculptură, la Kunsthalle din Budapesta (Műcsarnok).

Deci, permiteți-mi să rezum: prezentarea interesantă și ușor de parcurs a materialului digital face parte din digitizare la fel ca fotografierea sau scanarea. Așa este?

Da, pentru că totul depinde de accesibilitatea informației. Un sistem bun de digitizare se încheie cu o bibliotecă electronică profesională. Desigur, există biblioteci electronice de câțiva ani buni, dar majoritatea nu conțin documentele propriu-zise, ci doar titlurile. Sau nu se poate căuta exhaustiv în texte. Cea mai modernă tehnologie de digitizare permite însă recunoașterea caracterelor – adică paginile de carte fotografiate sunt tratate nu doar ca imagine, ci și ca text. Aceasta se aplică și literelor și cifrelor din conținuturile grafice. Să ne gândim, de exemplu, la legendele fotografiilor sau la inscripțiile desenelor tehnice.

Prin căutarea pe bază de text în întregul conținut, între documente pot fi recunoscute legături la care până atunci nici nu ne gândisem. Mai ales acum, când cele mai moderne motoare de căutare caută și sinonime, și forme flexionate. Aceasta face foarte eficientă cercetarea, gruparea și analiza conținuturilor digitizate. Conținuturile relevante pot fi filtrate în câteva clipe și pot fi parcurse cu ușurință. Și, desigur, nici metadatele care au fost colectate pentru fiecare carte în cadrul prelucrării bibliotecare clasice nu se pierd.

Cât de acută este nevoia de digitizare? Nu ar merita să așteptăm până când tehnologia va deveni și mai avansată?

Există obiecte de patrimoniu care sunt condamnate la distrugere pe termen scurt. De exemplu, statuile și sculpturile aflate în aer liber, expuse intemperiilor, și, mai presus de toate, filmele și fotografiile. Astăzi negativele fotografice timpurii se mai pot admira; în cea mai mare parte, informația se află încă pe ele, chiar dacă suportul este uzat, crăpat. Aceste defecte pot fi corectate foarte bine în cursul digitizării. Dar deteriorarea nu poate fi oprită; să ne gândim, de exemplu, la negativele pe sticlă, pe care procesele chimice continuă și astăzi, distrugând imaginea. Fotografiile din secolul al XIX-lea ar trebui digitizate chiar acum, ba chiar și cele din prima treime a secolului al XX-lea, pentru că cu siguranță se vor deteriora. În plus, costul digitizării este mai mic decât păstrarea atentă și conservarea preventivă a imaginilor originale – deși, desigur, imaginile remarcabile, valoroase trebuie păstrate cu orice preț și în original, de exemplu un dagherotip al lui Kossuth.

Dar, dacă tot vorbim despre fotografie: astăzi încă trăiește acea generație de fotografi care s-a format în marea epocă a fotografiei. Cei care încă „l-au văzut pe Lenin”, adică pe Robert Capa sau pe André Kertész. Ungaria s-a aflat la nivel internațional în avangarda fotografiei; să ne gândim doar la Éva Keleti, Demeter Balla, Tamás Féner, János Eifert... și câți dintre marii fotografi sunt încă în viață! Ar trebui să profităm de faptul că ei încă pot povesti istoria fiecărei imagini, de exemplu cine apare în ele. Dacă cineva ar digitiza doar o zecime din imensa arhivă a lui Éva Keleti, iar Éva ar însoți personal imaginile cu comentarii, după care noi am atașa informațiile la fotografii, ar putea rezulta un material de o valoare remarcabilă pentru istoria teatrului. Și ne-am putea relaxa, știind că am lăsat posterității ceva din această perioadă.

Ce oferă digitizarea în masă omului de rând?

Poate beneficia de împărtășirea cunoașterii atât în mod direct, cât și indirect. Mulți se plâng de cât de multă informație nesigură circulă pe internet. Prin publicarea materialelor digitizate crește cantitatea de informație cu sens, iar, navigând de acasă (sau chiar din tramvai), omul poate întâlni cele mai grandioase și mai autentice valori ale culturii. Mai mult, într-o formă puternic vizuală, care este mai ușor de receptat pentru majoritatea oamenilor decât conținuturile textuale. Lumea devine mai ușor de cunoscut. Pentru adolescenții de azi, internetul este deja, în mod evident, prima sursă de informare. Setea lor de cunoaștere trebuie satisfăcută, inclusiv în interesul viitorului.

Prin digitizare crește nivelul de cunoaștere al omenirii. Căci ceea ce este digitizat poate fi căutat, analizat și partajat cu ușurință. Vor urma descoperiri uriașe din momentul în care conținuturi digitale care „nu știu” unele de altele se vor conecta. Aceasta poate fi sprijinită chiar și prin inteligență artificială. Dau doar un exemplu: Academia Maghiară de Științe are o idee conform căreia maghiarii nu au ajuns în Bazinul Carpatic printr-o lungă migrație a popoarelor, ci în decursul unei generații. Această teorie a apărut astfel: oamenii de știință au remarcat fotografiile unor obiecte de patrimoniu păstrate în muzee ucrainene și rusești.

Îmi place să citez fraza lui Iván Horváth, un cercetător literar care se ocupă și de teoria informației: cultura omenirii va fi în siguranță atunci când în buzunarul fiecărui copil se va afla cunoașterea canonizată a lumii, digitizată. După cunoștințele noastre actuale, acest lucru nu este departe. Spațiul de stocare devine tot mai ieftin într-un ritm din ce în ce mai alert, iar cu tehnicile moderne de stocare datele sunt în siguranță în mod verificabil. Cei 2–20 de petabyte care pot descrie lumea vor încăpea în buzunar până la sfârșitul anilor 2020.

Cum progresează digitizarea valorilor culturale în Ungaria și în lume?

În străinătate procesul se desfășoară într-un ritm alert. În laboratoare profesionale uriașe se digitizează lumea, de la purici până la fotografierea în diverse spectre a unor picturi uriașe. Fără gelozie și fără a-și proteja excesiv conținutul, își publică materialele pe web la cea mai bună calitate. Iar din această cauză numărul vizitatorilor colecțiilor fizice nu doar că nu scade, ci chiar crește. Cine a privit digital o pictură cu floarea-soarelui a lui van Gogh și a văzut până și dungile de culoare, dinamica tușelor de pensulă, va dori să o vadă și în realitate.

În Ungaria situația este deocamdată mai degrabă nefavorabilă. Colecțiile au puțini bani și, când au, îi cheltuiesc pe echipamente de calitate slabă. Lipsesc echipamentele, spațiul de stocare, specialiștii instruiți. Ar fi mai bine să fie create laboratoare de digitizare la nivel regional. Din această cauză se produc puține materiale de calitate adecvată cercetării și nici pe acelea nu sunt partajate. Există colecții care declară că sarcina lor nu este digitizarea, ci colectarea obiectelor. Adică, dacă într-o zi se infiltrează apa în depozit, informația este pierdută. Să dau exemple chiar și doar din ultimul an? Nu se poate să nu digitizăm.

Boglárka Cziglényi