Digitizare la Muzeul Maghiar de Istorie Naturală

Digitizarea completă a colecției de lepidoptere a Muzeului Maghiar de Istorie Naturală (MTM) a început în martie 2021. În cadrul acesteia, din sertarele de vitrină se realizează imagini digitale de înaltă rezoluție la o stație de lucru amenajată într-una dintre încăperile colecției de lepidoptere. Fluxul de lucru a fost proiectat și este supravegheat de colaboratorii colecției de lepidoptere (Zsolt Bálint, Gergely Katona și Balázs Tóth), iar camera digitală de înaltă rezoluție este operată de Andrea Bényi.

MTM păstrează, împreună cu colecțiile aflate în depozit, aproape 1,8 milioane de exemplare de lepidoptere în circa 12 mii de sertare muzeale cu capac de sticlă. Dintre exemplarele păstrate uscat și ferite de lumină, cele mai vechi provin dovedit dinainte de anii 1800. Conținutul sertarelor poate fi clasificat, în linii mari, astfel: (1) colecția principală, (2) părți suplimentare de colecție și (3) părți de colecție în așteptarea prelucrării.

Zsolt Bálint, muzeolog principal la Muzeul Maghiar de Istorie Naturală. Foto: Dániel Bedő©

Colecția principală: constă din două părți, (a) colecția națională (Bazinul Carpatic) și (b) colecția mondială. Încadrarea exemplarelor se face pe baza poziției lor sistematice. În colecția națională, materialul de lepidoptere este determinat la nivel de specie și înregistrat în evidența pe dulapuri (szekrénykataszter); datele exemplarelor unor părți de colecție le-am înregistrat într-o bază de date (grupuri revizuite, lepidoptere protejate sau deosebit de rare). Materialele colecției mondiale, aflate de asemenea în evidența pe dulapuri, sunt în mare parte determinate la nivel de specie, dar numeroase părți necesită o revizuire taxonomică din cauza măririi provocate de exemplarele sosite continuu, astfel că se află aproape permanent în curs de ordonare.

Colecții suplimentare: aici includem părțile de colecție pe care le tratăm separat de colecția principală. Acestea sunt (a) părți de colecție de importanță istorico-științifică sau (b) părți speciale de colecție. Au importanță în istoria științei seriile de sertare cu exemplare de lepidoptere rămase din perioada clasică a lepidopterologiei (secolele XVIII–XIX) (Frivaldszky, Koy, Ochsenheimer și Treitschke), iar deosebite sunt considerate stadiile de dezvoltare, herbarul minelor de lepidoptere și colecția preparatelor de organe genitale.

În părțile de colecție în așteptarea prelucrării se află (a) materiale corespunzător preparate, etichetate și în mare parte ordonate după gen, pe care le putem încadra în părțile colecției principale abia după revizuirea taxonomică a părții de colecție respective; sau (b) exemplare care așteaptă să fie preparate și etichetate, pentru ca să poată începe cu ele munca științifică și muzeologică și să poată intra în colecția principală.

Mai jos prezentăm o colecție istorică și câteva părți de colecție. În acestea, denumirea de specie și încadrarea sistematică, locul, data și colectorul fiecărui exemplar sunt accesibile într-o bază de date.

Foto: Muzeul Maghiar de Istorie Naturală©

Colecția Ochsenheimer

692 de specii, 1554 de exemplare, 30 de sertare

Ferdinand Ochsenheimer (1767–1822), actor vienez, a fost primul care a publicat o lucrare monografică în mai multe părți despre lepidopterele europene. Colecția sa a fost cumpărată în 1823 de Muzeul Național. În inundația din 1838, o parte importantă a fost distrusă. Exemplarele rămase au fost încadrate în colecția principală în jurul schimbului de secol. Ulterior, Lajos Kovács (1900–1971) le-a căutat din nou și le-a adunat în câteva sertare. După însemnările sale, se pare că intenția lui era identificarea exemplarelor tip și întocmirea unui catalog al materialului adunat.

Colecția mondială a fluturilor-cioc (Libytheinae)

9 nume de grupuri de specii, 219 exemplare, 3 sertare

Vechimea subfamiliei (Libytheinae; „fluturi cu cioc”) este dovedită de resturi fosile. Mai multe specii ale ei au dispărut încă în epoca modernă și pot fi considerate practic dispărute. Din aceste motive, fluturii-cioc reprezintă subfamilia de fluturi diurni cu cel mai mic număr de specii. În colecția mondială a muzeului se găsește jumătate dintre speciile cunoscute, între ele și exemplare capturate de unii dintre colectorii noștri renumiți (Kálmán Kittenberger, Sámuel Fenichel, László Almássy). Unica specie europeană a cucerit Bazinul Carpatic în secolul al XX-lea. Acest proces poate fi urmărit bine pe materialul din colecția națională, cât încape într-un sertar.

Colecție de lepidoptere în timpul digitizării.

Foto: Dániel Bedő©

Colecția mondială a grupului înrudit cu Csillangó (Troidini)

90 de nume de grupuri de specii, 1069 de exemplare, 67 de sertare

Reprezentanții tribului (Troidini; „fluturi-pasăre”) se numără printre cei mai spectaculoși fluturi, fiind foarte căutați de colecționarii privați. Din acest motiv, colectarea, comerțul și cercetarea lor sunt reglementate de convenții internaționale stricte. Colecția MTM, pe lângă exemplarele multor specii rare, are importanță pentru istoria științei, întrucât conține material de colecție capturat de numeroși mari călători (de ex. Lajos Biró, Sámuel Fenichel, Gyula Madarász), precum și câteva exemplare tip. Colecția oferă material-model important și pentru cercetările de știința materialelor și de biofizică. Datele exemplarelor sunt înregistrate.

Colecția de Eupitheciini („Pepecs”) din Bazinul Carpatic

81 de specii, 16.163 de exemplare, 41 de sertare

Reprezentanții tribului (Eupitheciini; „geometre pitice”) au fost cercetați intens încă la mijlocul secolului al XIX-lea, în timpul Monarhiei Austro-Ungare: de Friedrich Treitschke, Imre Frivaldszky și Ottó Bohatsch. După mulți, este unul dintre cele mai greu de determinat grupuri de lepidoptere și, în plus, totodată cel mai variat. Interesul cercetătorilor maghiari pentru grup nu a scăzut nici mai târziu. Lajos Kovács (1900–1971) a fost cel care a revizuit răspândirea speciilor din fauna Ungariei, iar elevul său, András Vojnits (1941–2021), a devenit specialistul acestui cerc de înrudire, descoperind și descriind pentru știință câteva sute de specii. Partea de Eupitheciini a colecției mondiale (nu este prezentată aici) are o mărime asemănătoare, dar este mult mai importantă ca număr de specii și foarte bogată în material tip.

Foto: Muzeul Maghiar de Istorie Naturală©

Colecția mondială a fluturilor irizanți (Apaturinae)

57 de nume de grupuri de specii, 669 de exemplare, 17 sertare

Subfamilia (Apaturinae; „fluturi irizanți”) este răspândită pe tot globul. Numărul de specii este deosebit de mare în tropicele Lumii Vechi și pe continentul american. În Africa nu sunt variate. În Bazinul Carpatic apar doar trei specii, dar și această parte de colecție este importantă (zece sertare, aproape o mie de exemplare). Masculii au în mare parte colorit izbitor, întrucât solzii de pe suprafața aripilor lor sunt irizanți. Mai nou, și aceștia sunt cercetați intens de oamenii de știință din domeniul materialelor.

Foto: Muzeul Maghiar de Istorie Naturală©

Autorul articolului este Zsolt Bálint, muzeolog principal la Muzeul Maghiar de Istorie Naturală.

Fotografia de copertă a fost realizată de Dániel Bedő©