Salt la conținut
Evenimente și cursuri

Conferința Digitális Székelyföld – DSZ 2022

1 min de lecturăRedacția Tripont Heritage
Afiș al conferinței „DSZ 2022”: o mână umană și o mână robotică în contact

În acest an a avut loc la Miercurea Ciuc forumul și întâlnirea profesională de seamă a Transilvaniei, Conferința Digitális Székelyföld (Ținutul Secuiesc Digital). Conferința itinerantă – care a mai fost anterior la Arcuș, Băile Tușnad, Băile Balvanyos, Sovata, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Târgu Mureș – creează o platformă de comunicare și dezvoltare pentru participanți și conferențiari. Organizatorii și-au stabilit ca obiectiv principal al evenimentului cartografierea sectorului IT și digital al regiunii, precum și a dezvoltării sectorului digital, și sprijinirea inovației acestuia.

Publicul unei conferințe pe scaune roșii într-o sală de conferințe

La eveniment, organizat în acest an pentru a opta oară, a participat și echipa Tripont pentru patrimoniul cultural. Specialistul în digitizare Dániel Bedő a ținut o prezentare cu titlul „IT și știința pentru arte”. A prezentat camera de reproducere Phase One dezvoltată pentru digitizarea obiectelor plane, cu care putem realiza reproduceri digitale ale obiectelor plane, ale materialelor transparente și ale imaginilor 3D; precum și o tehnologie unică în regiunea central-europeană, sistemul de cameră multispectral.

Stand de reproducere într-o sală întunecată, cu masa iluminată de două surse de lumină colorată laterale

Cu acest sistem, prin folosirea unor surse de lumină care luminează la diferite lungimi de undă și a unor filtre adecvate, pe imaginile digitale pot fi afișate informații invizibile pentru ochiul uman. Tehnologia este complet nedistructivă și poate fi folosită în scopuri de analiză a straturilor și de autentificare, în domeniul istoriei artei și chiar în cel penal.

În fiecare an sunt invitate persoane cu cunoștințe profesionale semnificative, dar totodată conferința este și locul întâlnirilor și al comunicării, de aceea și-au găsit loc și prezentările unor specialiști și firme ale căror exemple și idei pot ajuta ușor la regândirea afacerilor. Întâlnirea profesională s-a încheiat cu succes: în cele trei zile ale evenimentului au ținut prezentări în total aproape 70 de experți, iar sute de persoane au vizitat locul. Văzând succesul Conferinței Digitális Székelyföld, anul viitor va fi organizată din nou.

Contact

Aveți întrebări despre digitizare? Luați legătura cu noi.

Contactați-ne →